Drenajul structurilor cu materiale geosintetice

Pentru a evita problemele cauzate de acumularea presiunii hidrostatice în zidurile de sprijin, fundațiile podurilor și alte structuri subterane, sunt necesare sisteme eficiente de drenaj.

Drenaj

Secudrain® este utilizat pentru drenajul suprafețelor și structurilor care vin în contact cu pământ, inclusiv pentru umpluturi. Secudrain® va evacua apa de infiltrație, reducând astfel presiunea hidrostatică care acționează asupra structurii și a sistemului de etanșare. Geocompozitele drenante Secudrain® sunt formate dintr-un miez tridimensional, cu structură vălurită, fabricat din monofilamente de polipropilenă (PP) și cel puțin un geotextil nețesut filtrant Secutex®. Componentele din polipropilenă sunt sudate ferm și omogen.

Datorită volumului mare de goluri din miezul drenant (cel puțin 95 %), Secudrain® are o capacitate mare de descărcare a apei în toate direcțiile. Relația dintre capacitatea de descărcare a apei și sarcinile aplicate a fost studiată în cadrul unor teste de laborator și este reprezentată prin curbe care iau în considerare și fluajul. Capacitatea drenantă a Secudrain® este determinată în funcție de grosimea corespunzătoare la diverse trepte de încărcare și poate fi corelată cu rezultatele unor teste de laborator pe termen lung. Prin urmare, nu sunt necesari factori speciali de reducere în calculele de drenaj.

Filtrare

Geotextilele nețesute PP Secutex® din componența Secudrain® trebuie alese în conformitate cu prevederile ghidurilor pentru filtrare. Alegerea corectă a geotextilului va preveni colmatarea miezului drenant tridimensional cu particule fine, asigurând în același timp stabilitate ca filtru pentru pământul în care este încorporat. Structura tridimensională, sub formă de labirint a miezului drenant, în combinație cu materialul nețesut de filtrare Secutex® menține capacitatea de descărcare a apei.

Protecție

Atunci când se utilizează material mineral grosier pentru stratul de drenaj, trebuie instalat un geotextil nețesut Secutex®, consolidat mecanic prin interțesere, cu masa pe unitatea de suprafață de 1.200 g/m², pentru a proteja sistemele de etanșare. Pentru stabilitatea filtrului între stratul de drenaj și umplutura cu granulație fină, ar trebui să se utilizeze, de asemenea, un geotextil nețesut filtrant Secutex®. Secudrain® reprezintă o alternativă eficientă pentru straturile minerale de drenaj și geotextilele filtrante atunci când este utilizat împreună cu sisteme de etanșare geosintetice, oferind în același timp protecție sistemului de etanșare.

Rezistență

Produsele Secudrain® și Secutex® sunt utilizate pentru drenarea și filtrarea structurilor subterane. Geomembranele Carbofol® și geocompozitele bentonitice Bentofix® sunt utilizate în mod obișnuit pentru etanșarea acestor structuri. Toate aceste produse nu se degradează și sunt rezistente la substanțele chimice întâlnite în mod natural în pământ.

Instalare

Secudrain® este rapid și simplu de fixat și instalat pe structuri. Geocompozitul drenant, flexibil și multifuncțional, se poate adapta la colțuri, margini și structuri cu geometrii complicate, fără a-i fi afectate caracteristicile de performanță. Zona de suprapunere pre-fabricată a Secudrain® facilitează o joncțiune simplă și rapidă a panourilor în direcție longitudinală. Fiind asigurată descărcarea continuă a apei prin interiorul miezului de drenaj. În direcția transversală, panourile sunt instalate cu o simplă suprapunere. Dimensiunea standard a rolei de 0,70 m în diametru (lățime de 2,0 m și lungime de 35 m) face ca rolele Secudrain® să fie ușor de manevrat și de instalat. Pentru proiecte speciale, Secudrain® poate fi fabricat cu lățimea de până la 6 m.

Concluzie

Utilizarea sistemelor de drenaj Secudrain® asigură evacuarea controlată pe termen lung a apei de infiltrație din structurile subterane. Prin utilizarea sistemele de drenaj Secudrain® se reduc infiltrațiile și presiunea hidrostatică asupra sistemelor de etanșare. Atunci când se utilizează geomembrane Carbofol® sau geocompozite bentonitice Bentofix®, Secudrain® acționează, de asemenea, ca un strat de protecție, prevenind deteriorarea mecanică a sistemului de etanșare provocată de materialul de umplutură. Chiar și în cazul structurilor complicate, utilizarea sistemelor de drenaj Secudrain® asigură o instalare simplă, rapidă și economică.

Loading...