Loading...
CARBOFOL® 2017-05-10T10:42:22+00:00

CARBOFOL®

CARBOFOL®

Este o geomembrană rezistentă la substanțe chimice agresive, cu suprafaţa netedă sau texturată, folosită pentru aplicaţii de etanşare.

Geomembranele Carbofol® asigură etanşarea în aplicații în care vine în contact cu susbstanțe chimice agresive, toxice sau periculoase. Folosit de obicei ca o componentă a sistemului de impermeabilizare a bazei depozitelor de deșeuri sau a sistemului de acoperire a acestora, Carbofol® protejează apa freatică și solul împotriva contaminării cu substanțe chimice care s-ar putea exfiltra dacă nu ar exista o barieră etanșă. Chiar şi cele mai stricte reglementări şi controale pentru depozitarea, manipularea, tratarea, prelucrarea şi folosirea lichidelor contaminate, cum sunt Legea Germană pentru Conservarea Apei (WHG) şi Legea Britanică pentru Protecţia Mediului Înconjurător (EPA) sunt uşor de îndeplinit atunci când se folosește Carbofol®. Produsul este, de asemenea, adecvat pentru aplicaţii de stocare a substantelor netoxice sau a celor care presupun contactul cu apă potabilă, cum ar fi sisteme de aducţiune a apei, canale sau bazine de stocare. Pentru aplicații de etanșare pe pante cu înclinație mare pot fi folosite cu succes geomembranele cu suprafeţe texturate, care au un coeficient mare de frecare pentru a oferi o siguranţă ridicată.
  • posibilități de adaptare pentru cele mai diverse aplicații de etanșare
  • rezistență chimică ridicată datorită polimerului folosit
  • nu eliberează plastifianți
  • alungire uni-axială și multi-axială ridicate
  • rezistență mare la fisurare
  • rezistență mare UV
  • transmiterea eforturilor de forfecare independent de direcție la geomembranele texturate
  • unghi de frecare mare la interfața dintre geomembranele texturate și alte materiale
  • control de calitate strict de la materia primă până la produsul final
  • productivitate mare la instalare datorită lățimii rolelor de 9.4 m
  • indice de curgere la topire ridicat care permite o performanță excelentă la sudare
  • margini netede, cu zone de suprapunere pre-marcate și protejate cu benzi de plastic pentru asigurarea unei suprafețe curate pentru sudură
  • produs durabil, cu referințe pe parcursul a peste 40 ani de experiență
  • disponibil și în conformitate cu specificațiile GM-13, BAM și DIBt
  • certificat ISO 9001
  • produs cu marcaj CE
În 1989, Carbofol® a fost prima geomembrană certificată de către Institutul Federal pentru testarea și Cercetarea Materialelor (BAM). În prezent, Carbofol® HDPE 507 (netedă și texturată) de 2.5 mm grosime este certificată BAM pentru aplicații în domeniul depozitelor de deșeuri. Pentru aplicații privind protecția apelor subterane, geomembranele Carbofol® (2.0 mm grosime) sunt certificate de către Institutul German pentru Tehnologia Construcțiilor (DIBt) și, bineînțeles, îndeplinesc condițiile GM13. Alte certificări internaționale pentru geomembranele Carbofol® au fost emise, printre altele, în majoritatea țărilor europene. Controlul riguros al calității în timpul producției și monitorizarea periodică a sistemelor de controlul calității efectuat de organisme notificate externe permit certificarea calității materialului începând de la materia primă și până la produsul finit. Carbofol® este extrem de durabil și rezistent la medii agresive chimic și la radiații ultraviolete. Sudarea îmbinărilor între fâșiile alăturate se efectuează cu echipe specializate, cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație, care înregistrează datele relevante pe măsură ce se efectuează sudura. Pentru a avea certitudinea lucrului bine făcut, integritatea îmbinărilor este testată cu mijloace specifice, printre care pot fi menționate testele cu aer comprimat sau cu vacuum.
Folosind cea mai avansată tehnologie de sudură, experții autorizați pot instala Carbofol® rapid și eficient. Ușurința mare de sudare a Carbofol® înseamnă o instalare rapidă, care facilitează finalizarea rapidă a proiectelor Dvs.
Marcajele laterale ale rolelor indică distanțele corespunzătoare de suprapunere pentru echipele de sudori, iar benzile protectoare laterale mențin suprafețele curate înaintea efectuării sudurilor. Sudurile geomembranei pe structuri de tipul penetrărilor prin diguri sau căminelor de vizită sunt realizate cu ușurință direct pe amplasament. Întregul proces se desfășoară fără efort pentru instalator.
Deceniile de aplicare cu succes în cadrul diferitelor proiecte sunt dovada calității geomembranelor Carbofol®, precum și a angajamentului nostru pentru calitate. Specialiștii din domeniu cunosc procesul impecabil de fabricație pentru geomembranele Carbofol® și ușurința în instalare, ca și faptul că respectă cele mai severe reglementări în domeniu. Acest lucru se traduce printr-un produs de cea mai înaltă calitate, care oferă siguranță proiectelor Dvs.